Practicant de karate-ashihara, Gabriel Partin este exemplul concret al sportivului care a luptat din răsputeri pentru a atinge marea performanţă, prin muncă şi seriozitate. Vedeţi aici o GALERIE FOTO cu Gabriel Partin Pasionat de luptele de contact, sportivul braşovean a trecut peste toate dificultăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei şi a reuşit să se facă remarcat în această lume dură. Gabi a fost atras de mic de karate şi a decis să meargă la primele antrenamente încă din anul 1995, de la vârsta de 16 ani. Luptătorul a fost nevoit să renunţe după numai trei ani la marea lui dragoste, ringul de luptă. În 1998, sportivul s-a înrolat în armată, dar a revenit în forţă după această perioadă.
Probleme de ordin financiar
„ M-am descurcat foarte greu la început, întrucât nu aveam susţinere financiară şi eram nevoit să mă descurc pe cont propriu. Însă, mi-a plăcut foarte mult acest sport şi am decis să continui, indiferent de greutăţi “, a precizat Gabi Partin. De la revenirea din armată, sportivul a obţinut cele mai răsunătoare performanţe, rezultatele sosind ca urmare a sutelor de ore petrecute în sala de antrenament. În anul 2001, Gabi a obţinut cel mai de preţ premiu din palmares, clasându-se al treilea la Campionatele Mondiale de Shindokai-Kan karate, care au avut loc la Bucureşti.
Printre alte premii, sportivul a mai câştigat un titlu de campion naţional la Ashihara-Karate, iar în 2002 a fost declarat cel mai tehnic luptător. Talentul lui Gabi Partin s-a concretizat şi prin obţinerea centurii negre, de 2 DANI , dobândită în urma unui examen de câteva ore, interval în care braşoveanul s-a luptat cu 25 de adversari. „ Centura neagră este o recompensă pentru întreaga carieră. Merită orice sacrificiu atunci când ajungi la acest nivel. Automat, prin dobândirea centurii de 2 DANI, îţi câştigi şi respectul adv