Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful poliţiei: Anchetatori olandezi au fost delegaţi în România în cazul furtului de la muzeul din Rotterdam

Publicat in Ziua de Cluj, joi 24 ianuarie 2013 ·

O echipă de poliţişti şi un procuror olandez au fost delegaţi în România pentru a participa la ancheta legată de furtul unor tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam de către mai mulţi români, a anunţat, joi, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.

Şeful Poliţiei Române a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu secretarul general Interpol, că în acest caz, considerat cel mai mare furt de tablouri din istorie, s-au făcut percheziţii şi s-au audiat mai multe persoane, ancheta fiind în plină desfăşurare. Petre Tobă a precizat că există indicii că la furt au participat mai multe persoane, până în prezent fiind arestaţi doar trei autori, Eugen Darie, Radu Dogaru şi Mihai Alexandru Bitu.

Despre cei trei se ştie că locuiau de mai mulţi ani pe teritoriul Olandei şi erau cunoscuţi ca făcând parte din rândul hoţilor.

Secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, Ronald Noble, a declarat în conferinţa de presă susţinute la sediul Poliţiei Române că imediat după ce "s-a comis cel mai mare jaf din istorie", Interpol a transmis date referitoare la incident şi descrierea modului de operare către toate ţările afiliate. Ulterior aceste date s-au soldat cu succes în România.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, o parte a tablourilor furate ar fi tranzitat teritoriul României. Anchetatorii încearcă să pună cap la cap declaraţiile celor trei suspecţi arestaţi, în condiţiile în care aceştia ar fi prezentat variante diferite.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, anunţa atunci poliţia olandeză.

Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 30 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 53 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°