Lumea universitară a Constanţei este şocată de lovitura DNA care a decapitat cea mai mare instituţie de învăţământ superior de stat din sud-estul ţării. Rectorul Universităţii Ovidius Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, a fost arestat preventiv pentru 29 zile de Tribunalul Bucureşti. Anchetatorii DNA au dovezi că rectorul a vândut subiectele de la Admitere.
Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti îl reţinuse marţi seara, pentru 24 ore, pentru trei infracţiuni de luare de mită comise în perioada august 2012 - iulie 2013. „Este o ruşine care nu ştim cum se va şterge de pe obrazul universităţii“, sunt unanimi în a afirma atât criticii, cât şi susţinătorii rectorului.
Aflat în funcţie din februarie 2012, Dănuţ Epure era de un an în vizorul procurorilor. În august 2012, rectorul a primit 1.000 euro printr-un intermediar pentru a facilita admiterea la Facultatea de Farmacie a unei candidate, pe un loc destinat cetăţenilor străini. La sesiunea de admitere din iulie 2013, Epure a cerut direct şi prin intermediar 9.000 euro pentru subiectele de la Farmacie. A primit doar 4.000 euro, pentru care a înmânat subiectele şi rezolvările de la Biologie şi Chimie. Complice i-a fost prietenul Stere Tala, un taximetrist student la Ştiinţe Economice, care intermedia tranzacţiile.
DNA a mai lansat o avertizare, care-i face să tremure pe mulţi dintre colaboratorii rectorului: „În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.“
La Universitatea Ovidius, actuala garnitură de conducere este în silentio stampa. Persoanele care ar mai putea fi vizate de ancheta DNA sunt decanul Facultăţii de Farmacie, prof.univ.dr. Rodica Sîrbu, precum şi prorectorul care se ocupă de Educaţia şi formarea continuă, prof.univ.dr. Gabriela Stanciu, de la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului. Aceasta din urmă a fost chemată,