Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Iuliana Corina Kadar - Medicul iubit de copii şi părinţi (PORTRET)

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Este singurul specialist în ORL de la Spitalul de Copii şi cel mai cunoscut pediatru din oraş.

Tot timpul la datorie, chiar şi în weekend, botoşăneanca este singurul ORL-ist de la Spitalul de Copii. Modul de a-şi trata pacienţii a făcut-o cunoscută în municipiu. „Era un reportaj la televizor şi un copil de patru ani spunea «Uite-o pe doctoriţa Kadar». Mi-a plăcut să menţin o relaţie bună cu toţi pacienţii. Sunt mame care mi-au fost paciente şi care vin acum cu copiii la mine. Este cea mai mare mulţumire“, a precizat Iuliana Kadar. Medicul pediatru a făcut stagiatura în Botoşani. După trei ani, a fost repartizată în mediul rural. „Am lucrat la Copălău şi la Vlădeni. Atunci se învăţa medicina, când erai obligat să te descurci singur“, spune doctorul.

Prin viscol pentru aparate

Timp de cinci ani, Iuliana Kadar a făcut naveta de la Botoşani la Iaşi pentru ca în weekend să-şi poată vedea pacienţii înscrişi la Dispensarul 4. „Mi-a plăcut să lucrez în pediatrie. După ce mi-am dat toate examenele, am renunţat şi am plecat la Iaşi“, a explicat ea. Când s-a reîntors în Botoşani, după cinci ani de rezidenţiat, toţi pacienţii erau consultaţi de un singur ORL-ist. Ea a ales Spitalul de Copii, chiar dacă munca este mult mai grea decât în cazul adulţilor.

Când a ajuns la „Sf. Parascheva“, a sperat să găsească măcar aparatura necesară pentru consultaţii, însă a avut o mare surpriză. „Am crezut că voi fi aşteptată cu braţele deschise, însă nu a fost aşa. Am mers cu cerşitul la Melana, pe un viscol groaznic, şi am primit sponsorizare pentru un audio-metru de ultimă generaţie. A venit echipa de americani şi împreună cu un asistent i-am convins să ne doneze nouă aparatura adusă pentru Spitalul Judeţean“, îşi aminteşte Iuliana Kadar.

Profil

Născută. 27 iunie 1959, Botoşani.

Studii. Rezidenţiat în ORL.

Familie. Este căsătorită, are

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°