Domnul Andrei Marga preia şefia diplomaţiei de la Bucureşti în starea de şpagat a acesteia. O diplomaţie vraişte. Un fel de construcţie kitsch a politicii externe româneşti, în care sunt plasate alandala piesele unui Lego. Pur şi simplu pentru că, în acest moment, noi românii nu ştim ce vrem. O vreme, autorităţile de la Bucureşti au crezut că pot funcţiona pe pilot automat. Pe pilot NATO si UE. S-a dovedit a fi fals. Iar conflictul Preşedinţie – Guvern pe această temă a externelor evidenţiază şi amplifică gravul impas în care ne aflăm.

Cine trebuie să conducă politica externă, în conformitate cu prevederile constituţionale? Preşedintele sau primul ministru? Care este rolul ministrului de Externe în acest sandviş? Dar, dincolo de aceste întrebări legate de concurenţa sau colaborarea dintre instituţii fundamentale ale statului, există o serie întreagă de alte provocări încă şi mai dureroase. Cât de departe trebuie împins parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite? Cum reacţionează Bucureştiul în cazul unui conflict de interese între Washington şi Bruxelles? Cât de mult ne conformăm unor reguli UE şi ce capacitate avem de a negocia în interes naţional, nuanţând atari reguliĂ Cât de mult ar trebui să ne supunem viziunii germane asupra viitorului Uniunii Europene? Cum protejăm interesele românilor, atunci când exigenţe ale integrării ne aduc prejudicii pe termen lung? Şi ce facem în raport cu alte state, cum ar fi Rusia, China, India, Africa, lumea arabă ori America Latină? Ce oportunităţi avem în asemenea spaţii şi ce proiecte pentru a le valorifica? Sunt numai câteva întrebări dintre cele care trebuie puse şi cărora USL ar trebui, dincolo de principiile enunţate în programul său, să le dea un răspuns.

Modul în care reacţionăm la toate provocările din politica noastră externă va fi rău sau bun? Va fi cu certitudine rău, în absenţa unei viziuni. Şi va