Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurătorii nu se bat pe "RCA-ul" la case

Publicat in Adevarul, vineri 14 aprilie 2006 ·

poate genera, la nivelul întregii ţări, pierderi de 17 miliarde de dolari.Asigurătorii spun că, pe termen scurt, nu se vor putea acoperi toate pagubele, fiind nevoie de o anumită perioadă de poate genera, la nivelul întregii ţări, pierderi de 17 miliarde de dolari.

Asigurătorii spun că, pe termen scurt, nu se vor putea acoperi toate pagubele, fiind nevoie de o anumită perioadă de timp pentru acumularea unor sume care să permită un nivel cât mai mare al despăgubirii. Din acest motiv, statul va apela la o companie de reasigurare la nivel internaţional. De anul viitor, românii vor fi obligaţi să îşi asigure locuinţele împotriva inundaţiilor, cutremurelor şi alunecărilor de teren, valoarea maximă garantată fiind de 20.000 euro/obiectiv. Practic, fiecare familie va trebui să plătească o primă anuală de 20 de euro. Chestiunea a revenit în discuţie după mai multe tentative eşuate de introducere a obligativităţii asigurării locuinţelor, guvernul reuşind în urmă cu două zile să aprobe prevederea sub forma unui memorandum. "Detaliile tehnice ale proiectului de lege vor fi cunoscute abia peste trei luni", ne-a declarat Paul Mitroi, directorul general al Direcţiei de Reglementări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Până atunci vor fi stabilite şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească firmele de profil pentru a putea să participe la programul de reasigurare a riscurilor de tip catastrofă. Autorităţile au precizat doar că la acest program vor participa toate societăţile de asigurare autorizate de CSA, urmând să se constituie o societate pe acţiuni - Compania de reasigurare împotriva dezastrelor. La ora actuală, doar 13 societăţi sunt autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) să practice asigurarea catastrofelor şi să participe la programul de reasigurare.

Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Asigurătorilor Mici ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum o ora
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 56 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 28 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 35 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°