Profilul moral al magistraţilor include, între alte criterii, şi raportarea la normele acceptate privind instituţia familiei. Desigur, viaţa personală a fiecărui om nu poate fi judecată fără a avea în vedere conduita, relaţiile lui sociale, poziţia profesională. Cum se spune, rangul impune şi câteva amănunte în funcţie de care se fac aprecierile şi de felul în care sunt percepute persoanele publice. Tradiţia ortodoxă joacă în aceste aprecieri un rol important, iar românii au în genere principii mai laşe decât catolicii sau alte religii. Chiar şi aşa, căsătoria reprezintă o instituţie, nu doar ocrotită de Constituţie, ci un criteriu de apreciere al celorlalţi faţă de o persoană cu expunere socială. Persoanele trecute prin divorţuri devin, în acest cadru al judecăţilor de valoare, nu incompatibile cu funcţiile publice, ele pot genera însă suspiciuni legate de motivele ruperii unor căsnicii. Corect sau nu, acest amănunt biografic este luat în discuţie cu atât mai mult în situaţia unor meserii sau funcţii publice de credibilitate în parohie. Preoţii au mari probleme dacă divorţează; pentru o divă, situaţia ruperii căsniciei nu este percepută ca o nenorocire profesională, ci poate doar o dramoletă exploatată în zona de cancan.

Justiţia din România se află într-o ofensivă de credibilitate pe care o clamează din interior. Statul de drept pare un concept abstract dacă oamenii care îl reprezintă nu pot să-l impună; puterea judecătorească este respectată şi apărată nu doar de percepte şi declaraţii, cât mai ales prin prestigiul, onorabilitatea, seriozitatea persoanelor care sunt vectorii ei de imagine. Un judecător corupt, un procuror abuziv fac mult rău întregului sistem. Dar şi viaţa de familie a magistraţilor reprezintă un model care poate fi transmis spre colectivitate, întărind prestigiul justiţiei.

Or, din acest punct de vedere, o privire statistică