Premierul Victor Pona l-a numit, vineri, prin decizie, pe generalul Cătălin-Ştefăniţă Zisu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, potrivit Mediafax.
Prim-ministrul l-a eliberat totodată din această funcţie pe Adrian Gurău, care conducea Administraţia Rezerevelor de Stat din decembrie 2009.
Cătălin-Ştefăniţă Zisu a fost înaintat în gradul de general-locotenent cu trei stele în noiembrie 2011, prin decret al preşedintelui României.