PESTE TIMP ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
PESTE TIMP ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri
(n.r. – continuare)
9 ianuarie 1979
Hermann Wlczek părea interesat mai mult de activitatea Uniunii Scriitorilor. Nu m-a nimerit. Eu consider că activitatea Uniunii Scriitorilor e mai degrabă activitatea scriitorilor care-o compun (sau nu).
Rudolf Antoni mă asigură – cînd aude că mă supără ochiul – că nu e o glumă, ci că un virus păcătos vine spre ochi. Şi îmi mai cere să nu mă scarpin. Experienţa de viaţă a colegului meu de la ziarul guvernamental Wiener zeitung îmi va folosi în încercarea de a-mi face bine ochiul.
– Şi era stîngul, domnii mei. Tocmai într-o ţară atît de mult orientată azi spre stînga.
Dumnealor rîd, mie mi se micşorează ochiul.
*
Acum cîteva zile, domnul consilier Mayer îmi ducea – patern – grija că n-am timp să scriu, ocupîndu-mă de atîtea. Era greu să-i răspund pe larg atunci. Îi răspund acum, reluînd şi ce i-am spus: singura noastră şansă de creatori e viaţa. E adevărat că, atunci cînd avem timp destul ca să scriem, nu prea avem ce să scriem, iar cînd avem ce să scriem, nu avem timp s-o facem. Dar insatisfacţia aceasta permanentă, părerea că dacă ai avea un an, un an liber (şi în acelaşi timp ocupat, nu ştiu cum să-i zic eu) ai fi Shakespeare. Dar literatura nu se face pe programatelea. Hotărăşti să scrii şi chiar scrii. Acele opere mari, scrise în fugă, sînt ciornele fierbinţi ale conştiinţei şi epocii, nu plicurile roz cu floricele în care se desenează convenţionale şi m
