Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest fără precedent al primarilor împotriva Guvernului Ponta: ”Deziluzia este generală”

Publicat in Romania Libera, vineri 9 august 2013 ·

Circa 20 de primari constănţeni, membri ai Asociaţilor Comunelor din România, au semnat ieri un protest fără precedent. ”Suntem la aproape 15 luni de la schimbarea guvernării din 7 mai 2012 şi la peste o jumătate de an de la acordarea încrederii ultimului Guvern, la data de 21 decembrie 2012, condus de Excelenţa Sa, Domnul Victor-Viorel ponta, şi, DEZILUZIA ESTE GENERALĂ!”, se arată în document. Preşedintele asociaţiei, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, membru PSD, spune că protestul nu este unul politic. ”Eu sunt şi voi rămâne membru PSD”, spune ea. Problemele ridicate sunt de ordin administrativ şi se referă la ignorarea normelor elementare din Carta europeană a autonomiei locale. ”Sub umbrela DEMOCRAŢIEI şi a DESCENTRALIZĂRII, prost înţelese şi chiar şi mai prost aplicate, printr-o abordare sistematică şi metodică, din partea Guvernului României, asistăm la subminarea capacităţii administrative a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituţionale şi umane, precum şi a acţiunilor pe care acestea le desfăşoară pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege”, spun protestatarii.

Ce reclamă edilii

Protestul primarilor are 11 puncte. Multe din acestea privesc aspecte economice. De exemplu, edilii spun că prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a fost instituit „Impozitul pe veniturile din activităţi agricole”, iar la art. 74 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se spune: „Impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale". ”Aceste venituri se realizează cu precădere pe raza comunelor României, ţinând seama că suprafaţa acestora este de peste 87%, fără ca vreo sumă să se facă venit la bugetel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Cazanciuc: 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan

Mediafax acum 29 minute
„10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi <pentru>. Mulţumesc Preşedintelui

Pe surse CCR respinge sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor

Ziua Constanta acum 20 minute
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, au precizat surse din CCR. Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organ

Persoanele cu handicap vor avea acces gratuit în mijloacele de transport în comun, magazine şi alte spaţii cu câinii ghid

Ziare.com acum o ora
Klaus Iohannis, președintele României a promulgat, marţi, 14 mai, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Actul normativ prevede că persoanele cu handicap vor av

Datele și orele de start pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein, ultimele ale României înainte de EURO

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat orele la care vor avea loc ultimele două meciuri amicale ale naționalei înainte de EURO 2024, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein. Astfel, România - Bulgaria se va juca pe 4 iunie de la ora 21:30, iar România -

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 3 ore
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 5 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°