Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epidemie de nunţi la Zalău în luna august

Publicat in Adevarul, vineri 19 august 2011 ·

Luna august este preferată de tinerii plecaţi în afara ţării pentru a îşi uni destinele. La Starea Civilă din cadrul Primăriei municipiului Zalău luna august este o lună plină. Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor are de asemenea solicitări record de eliberare a cărţilor de identitate.

August pare a fi luna preferată de cuplurile care vor să-şi unească destinele şi să organizeze petrecerea de nuntă. La Starea Civilă din cadrul Primăriei municipiului Zalău, numărul cununiilor a depăşit cu mult normele. La ofiţerul stării civile din Zalău sunt programate 28 de cununii pentru sâmbătă 20 august. Dacă în luna iulie au fost 69 de oficierii de stare civilă luna august e mult mai aglomerată. Potrivit declaraţiilor rerezentanţilor Primăriei Zalău “ În perioada 1-16 august au fost înregistrate 28 de cununii civile, iar în perioada 17-31 august sunt programate pentru a fi oficiate alte 69 de cununii. După cum ne-a informat reprezentantul primăriei “Totalul căsătoriilor la Zalău într-un an este de aproximativ 600 iar doar în luna august s-au oficiat mai mult de 10 la sută din acest total.”

Aglomeraţie la buletine

În ceea ce priveşte situaţia la eliberarea de cărţi de identitate situaţia este şi aici similară. În perioada 1-31 iulie la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor au existat 977 de cereri pentru schimbarea cărţilor de identitate. În luna august însă doar până la jumătatea lunii au fost eliberate 626 de buletine. Se pare că în această lună cei plecaţi la muncă în străinătate se întorc în ţară pentru concediii şi iau cu asalt ghișeele serviciilor de eliberare a buletinelor. Fie că este vorba despre acte expirate sau pur şi simplu pentru preschimbarea acestora, numărul zălăuanilor care îşi fac buletine noi este mult mai mare în luna august.

Potrivit reprezentanţilor primăriei “Media pe zi la eliberari cărţi de identitat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 48 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 7 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 33 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 22 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 9 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 53 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°