Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a introdus coplata. Pacienţii vor plăti din aprilie o taxă pentru spitalizare

Publicat in Ziua de Cluj, joi 21 martie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat astăzi că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii.

Nicolăescu a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.

Surse oficiale au declarat anterior că pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern.

Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.

Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va participa, joi, la Conferinţa MEDIAFAX Talks about Health Reform, cu tema "Reforma în sănătate 2013-2014", parte din seria MEDIAFAX Health Conferences, care va avea loc începând cu ora 11.00, la hotelul Novotel, sala Paris. Una dintre temele conferinţei vizează şi noutăţile aduse de contractul-cadru privind asistenţa medicală în 2013-2014.

Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea din spital într

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 7 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 9 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 12 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 4 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°