Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hârtia de ziar – folosită pentru a extrage aur

Publicat in Gandul, marți 8 iulie 2008 ·

Se refolosesc astfel şi metalele preţioase ce intră în componenţa computerelor sau telefoanelor mobile

Ziarele vechi ar putea valora greutatea lor în aur, potrivit New Scientist. Cercetătorii japonezi au lansat la apă un nou procedeu de extragere a acestui minereu preţios, în care hârtia de ziar este ingredientul vital. Aurul, dar şi alte metale preţioase pot fi extrase din soluţiile eliminate în procesele industriale, cu ajutorul unei tehnologii speciale.

Aceasta deoarece dispozitive electronice aruncate precum televizoare, computere sau telefoane mobile reprezintă o sursă importantă de metale preţioase. Deşi aceste metale sunt folosite pe scară largă pentru fabricarea lor, recuperarea lor nu este însă atât de simplă. Este nevoie de o grămadă de compuşi chimici, care sunt şi foarte dăunători mediului. Este ceea ce au reuşit să evite experţii japonezi, care au ajuns la acelaşi rezultat – recuperarea metalelor – cu ajutorul unor materiale puţin costisitoare şi practic disponibile în cantităţi mari: ziarele.

Suportul informaţional este astfel tăiat mărunt, spălat, apoi combinat cu clor şi dimetilamină (DMA). În cele din urmă, compoziţia este uscată şi transformată într-un „gel de hârtie“. Puterile gelului au fost testate pe un „coctail“ de metale: cupru, zinc, fier, aur, platină şi paladiu. Gelul s-a dovedit deosebit de „selectiv“, extrăgând din amestec doar aurul, platina şi paladiul şi cantităţi infime de cupru. În concentratul inventat, ziarul ce ar fi fost altfel aruncat devine elementul vital, pentru că tocmai celuloza este cea care permite elementelor metalice să pătrundă în matricea sa.

Ea are şi o capacitate mare de extragere: un kilogram de gel absoarbe până la 906 grame de aur. În plus, gelul poate fi refolosit, după ce este „eliberat“ de substanţele pre­ţioase. Singurul dezavantaj ar fi că extragerea durează destul – aproximativ cinc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 31 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°