Presa internă de astăzi scrie despre cel mai nou drog de pe piaţă, compoziţia şuncii produse de Campofrio sau întâlnirea dintre papă şi Susana Maiolo. Printre alte subiecte, averile mai mari de 500.000 € ar putea fi impozitate cu 0,5%, iar metroul Bucureşti-Otopeni se va face pe banii japonezilor.
Mărturie din infernul celui mai nou drog. Unul dintre sutele de tineri care au testat „Special Gold”, amfetamina interzisă în alte state, dar permisă consumului la noi, a descris pentru EVZ coşmarul dependenţei. „Am băgat patru plicuri în trei ore, apoi încă patru, toleranţa îmi creştea repede, alergam după starea de bine, consumam ca bestia. Când nu băgam, îmi clănţăneau dinţii, mă durea maxilarul, mă durea spatele, eram deprimată, mă simţeam dezgustată de mine”. Aşa se rezumă cele patru luni de calvar trăite de Teresa, o tânără de 25 de ani, după experienţa „Special Gold” (4-metylmethcathinone sau me phedron), ultima găselniţă a producătorilor de droguri tari, scrie Evenimentul Zilei.
Porc şi resturi de pasăre. Şunca românească produsă de Campofrio este un produs care are în compoziţie carne de porc şi o serie de alte ingrediente cu posibile efecte adverse asupra consumatorilor. Slănina, carnea separată mecanic (MDM), aditivii alimentari, zahărul şi sarea în cantităţi mari sunt dăunătoare organismului. Grăsimile animale, aterogene reprezintă cea mai mare pondere în compoziţia produsului analizat, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Slănina şi carnea separată mecanic de pasăre (MDM) sunt două ingrediente, folosite în cantitate mare, care, consumate în exces, afectează buna funcţionare a sistemului cardiovascular şi a ficatului, potrivit Jurnalul Naţional.
Papa s-a întâlnit cu Susana Maiolo, femeia care l-a lovit. Întâlnirea a fost strict privată, chiar dacă Susana Maiolo era însoț