Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumi virtuale: femeile renunţă la haine mai uşor decât bărbaţii, potrivit unui studiu canadian

Publicat in Adevarul, duminică 30 decembrie 2012 ·

Lumea virtuală nu este locul în care femeile se îmbracă după ultimele tendinţe ale modei. Cel puţin nu cele care locuiesc în ,,Second Life”, un joc online creat din dorinţa simulării vieţii reală, de către Linden Labs în 2003.

Un studiu canadian a cercetat modul în care femeile din lumea virtuală renunţă la haine şi chiar o fac de plăcere, informează ABC News.

Dintre cei 400 de jucători ale căror comportamente în mediul virtual au fost ţinute sub observaţie, de către cercetători, timp de câteva săptămâni, 71% din avatarurile masculine şi-au păstrat corpurile acoperite, în joc, în timp ce doar 5% dintre avatarurile feminine au ţinut la integritatea lor vestimentară.

Observaţia a fost făcută nu doar urmând evoluţia unor avataruri precum Barbie sau Jessica Rabbit, cât a tuturor imaginilor feminine, de orice formă şi dimensiune.

Cercetătorii au mai descoperit şi că aproape un sfert din numărul total de avataruri feminine, aparţin, de fapt, unor utilizatori bărbaţi.

,,Orice avatar feminin a dezvăluit mai multă piele, indiferent de proporţiile corpului”, a afirmat Matthieu Guitton, profesor asociat la Universitatea Laval din Quebec şi autor al studiului.

Hainele folosite în jocul ,,Second Life” sunt create de utilizatori şi oferite altor utilizatori, în mod gratuit. Dacă jucătorii sunt dispuşi să cheltuiască ceva bani (care, apropo, sunt reali, nu virtuali), pot oricând să intre într-unul dintre mall-urile virtuale şi să îşi achiziţioneze piesele vestimentare dorite, la preţuri destul de mici.

Astfel, problema banilor nu ar trebui să stea în calea avatarurilor feminine de a-şi cumpăra ceva mai multe haine.

Cercetătorul a ţinut să rezolve şi această dilemă, fiind de părere că singurul motiv care ar explica fenomenul constă într-o nevoie feminină de ,,interacţiune tactilă”.

,,În lumea virtuală, femeile sunt dispuse să ara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°