Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un monument al prostului gust

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Călătorule care, venind cu automobilul după un lung şi obositor drum de la Oneşti, de la Braşov sau chiar de mai departe, intri în Bacău coborînd dealul Măgura… - nu te speria! Ceea ce îţi apare dintr-o dată în faţă la intersecţia benzinăriei nu e o halucinaţie. Nu e nici monstrul din Loch Ness, nici vreo navă extraterestră şi nici roata norocului.

Este rodul pasiunii pentru artă monumentală a domnului primar Romeo Stavarache. Susţinută cu sîrg de somnul consilierilor săi locali. Cam aşa se întîmplă: nu doar somnul naţiunii naşte monştri, ci şi somnul raţiunii cîtorva reprezentanţi ai săi, aleşi pe listele de partid. Avionul de vînătoare care stă spînzurat în sensul giratoriu de acolo, în mijlocul unei imense schelării circulare de metal sudat, este, din cîte se pare, cochilia unui IAR dat la casare. Iar alături, dacă ai timp să arunci o privire, vei vedea încă una din ctitoriile stavarachiene, o clădire imensă şi mai tot timpul goală, intitulată prezumţios Centru de Afaceri şi Expoziţional.

Venit în Bacău de nu se ştie unde - deşi sunt unii care susţin că ştiu - şi ajuns primar mai degrabă datorită gafelor lui Dumitru Sechelariu, care l-a precedat, domnul Romeo Stavarache şi-a descoperit de-a lungul celor trei mandate tot felul de talente, printre care şi acelea de arhitect, sculptor şi ctitor de aşezăminte, devenind în cele din urmă un fel de mic Ceauşescu de provincie. În sensul că, dacă vreunul dintre subordonaţi îndrăzneşte să-l contrazică, rămîne în scurt timp fără serviciu. Cam ăsta-i argumentul de bază. “Stavarache a schimbat oamenii din jur de parcă erau cai la poştalion. Eu i-am fost alături de la PC, când a cîştigat alegerile, pe urmă am mers cu el la liberali, dar l-a luat de cap puterea. Nimeni nu-l mai putea contrazice, el ştia şi decidea totul. Plus că au apărut tot felul de neica-nimeni, care au început să-l pupe… undeva, iar ăştia au deve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 12 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 39 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°