Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Anonima” trimisă de ANAF către 600.000 de firme private. Cum explică Fiscul de ce a „ocolit” companiile de stat

Publicat in Gandul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Aproximativ 600.000 de firme au primit, neanunţate, în primele zece zile ale lunii octombrie, o adresă cu caracter de atenţionare, „nesemnată şi neştampilată” de la ANAF, în care erau avertizate să îşi plătească dările la stat „înainte de a veni inspecţia fiscală, sau înainte de a se trece la executarea silită”.

Informaţia a fost făcută publică joi de reprezentantul unei firme, în contextul unui seminar pe tema reorganizării ANAF, organizat de PricewaterhouseCoopers, şi care a cerut lămuriri suplimentare de la oficialii Fiscului prezenţi la eveniment.

„Noi ne-am mirat atunci când am primit adresa, care nu era semnată sau ştampilată, ştiind că suntem la zi cu plata datoriilor la stat”, a declarat pentru gândul reprezentanta unei firme din Bucureşti care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Ion Busuioc, directorul general al Direcţiei Generale Asistenţă Contribuabili, prezent la eveniment, a ţinut să liniştească spiritele şi a declarat că este pentru prima dată când Fiscul trimite asemenea notificări la un „număr masiv” de firme. El spune că primele semnale sunt bune, încasările înregistrate de ANAF în octombrie se situează peste cifrele programate.

ANAF a anunţat recent că în octombrie a realizat venituri bugetare totale de 17,09 miliarde lei, în creştere cu 7,38% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 2,66% peste nivelul programat, la bugetul de stat încasând 12,13 miliarde lei, cu 8% mai mult decât în octombrie 2012.

"Anonima", trimisă „în vederea bunei colaborări cu firmele”

La solicitarea gândul, Ion Busuioc a explicat, ulterior, zâmbind, că „anonima” a fost trimisă „în vederea bunei colaborări cu firmele”, care de altfel sunt informate periodic, pe site-ul ANAF, despre obligaţiile de plată.

„Este pentru prima dată când se trimite la un număr masiv de firme, peste 600.000 de contribuabili. Au fost scoase din baza

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 54 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°