Din cauza insistenţei Americii privind un scut antirachetă, Europa de Est retrăieşte coşmarul rachetelor cu rază scurtă de acţiune. Au existat explicaţii elaborate pe tema de ce a ales preşedintele rus, Dmitri Medvedev, să salute alegerea unui liberal la Casa Albă prin anunţarea desfăşurării de rachete nucleare în enclava vestică Kaliningrad. Rusia, s-a spus, a folosit un marker al prezenţei sale. S-a mai spus: nu ne puteţi ignora. Medvedev testa în acest fel un lider neexperimentat pentru a vedea cum reacţionează. S-au dat toate explicaţiile posibile, cu excepţia uneia evidente: cauză şi efect.
Cauza a fost decizia Americii de a desfăşura un scut antirachetă şi un sistem radar de detectare de rachete la frontiera Rusiei. A fost o decizie pe care niciun preşedinte rus, de orice culoare, nu ar fi putut să o ignore. Radarul este capabil nu numai să detecteze eventuale rachete iraniene, ci şi să ghideze o focoasă spre oricare loc de pe teritoriul Rusiei, cu o acurateţe de ordinul metrilor. Cum putea vorbi Rusia cu America dacă Washingtonul nu se răzgândeşte în această privinţă? Serghei Ivanov a avertizat în iulie 2007 că dacă America nu-şi modifică planul, Rusia va staţiona rachete în Kaliningrad. Acum, chiar face acest lucru. Acesta este efectul, şi atunci unde e surpriza?
O mişcare în acest joc de poker duce curând la alta. Din cauza insistenţei Americii privind un scut antirachetă a cărui utilitate nu se dovedeşte, şi din cauza sprijinului Poloniei faţă de acest plan, Europa de Est retrăieşte coşmarul rachetelor cu rază scurtă de acţiune. Mergeţi înapoi cu 16 ani pentru a descoperi cât de periculoasă este această cacialma. A-ţi etala cărţile va fi mult mai dificil, chiar dacă Barack Obama i-a prezentat ministrului polonez de externe, Radek Sikorski, îndoielile sale privind eficienţa scutului antirachetă. Indiferent care este adevărul despr
