Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplimentul de 600 de lei pentru a doua sarcină, doar pentru viitorii copii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Mamele care au deja un copil mai mic de doi ani în creştere şi mai nasc unul după 1 ianuarie nu vor primi nimic în plus pentru acesta. Vor trebui să aştepte până primul face doi ani pentru a putea cere o nouă indemnizaţie.

În schimb, cei care devin părinţi după 1 ianuarie 2011, iar în concediul de creştere, de unul sau doi ani, mai apare încă un copil vor primi pentru acesta un supliment de 600 de lei de la stat, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonanţei ce reglementează noua indemnizaţie de creştere a copilului, puse în dezbatere de Ministerul Muncii.

Astfel, documentul prevede că în situaţia în care persoana se află cu primul copil în perioada de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în baza vechii legi şi naşte un alt copil/copii după data de 1 ianuarie 2011, pe perioada suprapunerii naşterilor suma de 600 de lei nu se acordă.

Asta, în condiţiile în care noua ordonanţă de urgenţă a guvernului, publicată la sfârşitul anului trecut, prevede că pe perioada unei astfel de suprapuneri, însă în cazul naşterilor viitoare, „cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu suma de 600 lei pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea”.

Cerere depusă din timp

Normele de aplicare a actului normativ, care se află în dezbatere până pe 13 ianuarie, mai prevăd şi faptul că în cazul suprapunerii mai multor sarcini, părintele beneficiază de indemnizaţia stabilită în cazul primului copil, adică 75% din media veniturilor impozabile obţinute în ultimul an înaintea naşterii.

Însă, în limitele impuse de cele două variante puse la dispoziţie: între 600 şi 3.400 de lei lunar, dacă rămâne în concediu de creştere un an, sau până la 1.200 de lei, dacă alege de la bun început să revină la muncă după doi ani. Iar cererea în acest sens trebuie depusă cu cel târziu 30 de zile înainte ca primul copil să împlinească doi ani. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 35 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 23 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°