Rezultatul operational in trimestrul III al anului 2012 a atins 618,3 milioane lei (136,6 milioane euro), in crestere cu 3,8% fata de trimestrul anterior "intr-un context economic care se mentine dificil", se arata intr-un comunicat dat publicitatii marti de BCR. "Costurile de risc vor atinge nivelul maxim in Romania in acest an. Cu toate acestea, se anticipeaza ca BCR, va reveni pe profit in 2013. Pierderea neta dupa plata intereselor minoritare s-a situat la 206,2 mil. EUR, cu 186,8 mil. EUR sub valoarea raportata in perioada similara din 2011, de -19,4 mil. EUR", se arata in Raportul Grupului Erste
Contextul economic dificil a continuat sa-si puna amprenta asupra rezultatelor operatiunilor de retail si pentru IMM-uri din Romania. Venitul net din dobanzi s-a diminuat cu 93,9 mil. EUR, respectiv 18,1% (exprimat in valuta de referinta: -14,6%), la 423,7 mil. EUR. Aceasta evolutie a fost determinata in principal de cererea redusa de credite de consum si de diminuarea marjelor aferente operatiunilor de retail si pentru IMM-uri. Venitul net din taxe si comisioane s-a diminuat cu 7,0 mil. EUR, respectiv 7,2% (exprimat in valuta de referinta: -3,1%), de la 97,5 mil. EUR in primele noua luni din 2011 la 90,5 mil. EUR in acest an, in special pe fondul reducerii venitului din operatiunile de plati. Cresterea venitului net din tranzactionare cu 15,7 mil. EUR, de la 39,2 mil. EUR in primele noua luni din 2011 la 54,9 mil. EUR se datoreaza in principal castigurilor din reevaluarea pozitiilor valutare. Implementarea unor ample masuri de optimizare a determinat reducerea cheltuielilor de exploatare cu 31,3 mil. EUR sau 11,1% (exprimat in valuta de referinta: -7,2%), de la 282,7 mil. EUR la 251,4 mil. EUR in primele noua luni din 2012.
Necesitatea constituirii de provizioane suplimentare aferente operatiunilor pentru IMM-uri si de realestate a condus la major