Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un prost spre Cotroceni

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 16 decembrie 2013 ·

Dacă în alte ţări atinse de criza economică mondială televiziunea publică a fost desfiinţată, nu înţeleg de ce mai este menţinută la noi. Acest leagăn de incompetenţă, cu o organigramă atât de grea că poate rupe trunchiul unui stejar bătrân ca pe un băţ de chibrit, e în continuare în funcţiune. Plin de neamuri şi de puţulici rozalii rezervate şefilor binecuvântaţi de priapism, televiziunea publică rulează doar spre binele unor interese personale şi de grup. Radioul public nu e nici el foarte departe.

Ultimul cuplu de şefi care au tratat tvr ca pe moşia personală a fost format din alexandru lăzescu şi dan radu. Primul dintre ei e prieten cu băsescu atât de apropiat, că se trage constant de flocii prezidenţiali. Doi urechişti de excepţie, doi habarnişti de talie mondială, doi lăutari fără hodină ai presei. Foarte pricepuţi însă la regulatul banului public.

Lipsa lor de calificare profesională şi managerială a fost prea evidentă ca să nu fie ecarisaţi de la vârful tevereului. Dar să nu vă imaginaţi că acum dau cu subsematul pe la parchetele de profil, cum ar fi normal. Nu, fratele meu naiv, nu. Lăzescu e un guru universitar, frecând sula la o facultate de litere, deşi e de profesie inginer electronist.

Iar celălalt, dan radu, ocupă funcţia de... Eh, aici e aici... Oare ce funcţie ocupă acest incompetent de superclasă? Încercaţi să ghiciţi. Aveţi dreptul la 100.000 de încercări.

N-aţi ghicit? Hai că vă ajut tot eu. Dan radu este şeful de comunicare al viitorului preşedinte al ţării: mihai-răzvan ungureanu, conform unor scenarii foarte plauzibile, scrise de scenariştii din studiourile CIA.

Dan radu îşi vinde scump lipsa de pricepere: primeşte doar 10.000 de euro lunar, de la viitorul prezident. Dar de unde are ăsta bani să arunce cu ei într-un prostănac? Asta da întrebare.

Zău că-ţi vine să mobilizezi o o echipă de pirotehnişti şi târnăc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 32 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 16 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 31 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°