Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Ghişe, la RFI: Băsescu este suspendat din 6 iulie 2012, prin hotărârea Parlamentului numărul 33. Acea hotărâre nici până astăzi n-a fost anulată de Parlament

Publicat in Revista22, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Dacă raportul comisiei Călăraşi va evidenţia elemente de infracţionalitate, va fi trimis la Parchetul General, declară la RFI senatorul PNL, Ioan Ghişe, care vorbeşte de trafic de influenţă. Parlamentul vrea să înfiinţeze o comisie care să ancheteze modul în care fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a primit un credit de un milion de euro de la CEC, pentru un teren agricol în judeţul Călăraşi.

Ioan Ghişe precizează că "de regulă, comisiile parlamentare de anchetă produc rapoarte care au două finalităţi. O finalitate este aceea dacă se găseşte oportun că este nevoie să se modifice unele aspecte legate de reglementare şi atunci se propun modificări legislative, vedeţi cazul comisiei speciale pentru Roşia Montană. Al doilea tip de finalitate este dacă în urma cercetărilor din comisie şi audierilor care se fac se găsesc elemente de încălcare a legii, atunci sigur că se va sesiza în mod direct Parchetul şi în mod particular alte organe şi instituţii ale statului cu responsabilităţi în respectarea legii şi eventual sancţionarea încălcărilor de lege". Traian Băsescu are imunitate doar pentru declaraţii, nu şi pentru fapte, explică senatorul liberal. "Preşedintele României - dacă ar fi în exerciţiu, în înţelegerea mea, Băsescu este cum spun de multe ori inculpat, impostor şi uzurpator de funcţie publică, pentru că a fost demis de popor - dar revenind la întrebarea dvs., preşedintele României are exact ca şi parlamentarii imunitate exclusiv pentru declaraţii, nu pentru fapte, iar vorbele scrise de un procuror general la un moment dat, mă refer la domnul Daniel Morar, nu exced Constituţia şi nu constituie imunitate pentru Băsescu. Deci Băsescu are imunitate exact ca orice parlamentar, pentru declaraţii. Una-s declaraţiile şi alta sunt faptele", spune Ghişe. În opinia senatorului PNL, "în cazul Călăraşi este de domeniul evidenţei că acolo s-a făcut un trafic de

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°