Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Lucescu: "Trebuie să învingem Ungaria, chiar dacă e un amical"

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 ·

Selecţionerul Răzvan Lucescu a susţinut, marţi-seară, la Budapesta, o conferinţă de presă înaintea partidei amicale de fotbal dintre Ungaria şi România. Întâlnirea se va disputa miercuri, în memoria lui Marian Cozma, handbalist român ucis la începutul acestui an, la Veszprem.

Selecţionerul a declarat că partida cu Ungaria va conta pentru palmares şi că este importantă o victorie. "Trebuie să jucăm pentru suporteri şi să ne facem treaba pe teren. Jucătorii sunt conştienţi şi vor evolua numai la victorie", a precizat selecţionerul.

Răzvan Lucescu a mai spus că i-a promis tatălui său, Mircea Lucescu, că, atunci când va avea ocazia, va triumfa împotriva Ungariei: "Jucătorii trebuie să fie motivaţi, indirent de numele adversarului din faţa lor. Eu îmi aduc aminte de meciuri împotriva Ungariei pe care le-am tratat cu seriozitate. I-am promis tatălui meu că voi juca contra Ungariei şi că-i vom bate cu scorul de 7-0 la ei acasă. Mâine nu poate fi vorba de 7-0 în niciun caz, darv este o poveste din copilărie, o promisiune făcută tatălui meu, şi care pe mine mă motivează foarte mult. Dacă avem o mentalitate puternică, de învingători vom ajunge departe în Europa".

Referitor la căpitanul tricolorilor, antrenorul Răzvan Lucescu a precizat: "Cristi Chivu este un jucător excepţional şi mă bucur pentru că este alături de naţionala României. El a avut o vară delicată, a mers mult, a parcurs mulţi kilometri, dar la valoare şi la experienţa lui ştie foarte bine să se gestioneze. Cristi a transmis un mesaj excelent grupului, prin dorinţa lui de a fi acum, aici, cu toţi componenţii lotului ţării noastre".

Întrebat fiind cum a alcătuit lotul pentru acest amical, Lucescu a spus că a ţinut cont de trei elemente. "La alcătuirea acestei echipe a contat valoarea lotului, meciul din Lituania şi evoluţia foarte bună pe care jucătorii au avut-o în campionatul intern şi în c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 24 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 47 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°