Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruxandra Cesereanu: „Scrisul face parte din sângele meu, din carnea mea”/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 17 mai 2013 ·

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. A debutat cu poezie, în 1981, în revista Tribuna. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Actualmente este conferenţiar la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia a susţinut ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză (2002-2012). De asemenea, este redactor-şef adjunct la revista de cultură Steaua. A publicat foarte multe cărţi de poezie, proză, eseu.

- Stimată Doamnă, aţi publicat de curând la Editura Polirom un „roman frescă” intitulat „Un singur cer deasupra lor”. Ne puteţi spune pe scurt povestea acestui roman? Este cumva romanul despre care spuneaţi mai demult că îl lucraţi de zece ani, la care v-au provocat studenţii dvs, despre victime şi călăi?

- Exact, este vorba despre romanul pe care l-am anunţat acum câţiva ani ca fiind în lucru. Şi, de asemenea, ca fiind altceva decât am publicat până acum, ca prozatoare. Studenţilor mei de la Jurnalism şi Litere din Cluj (promoţiile din anii 2003-2004-2005) le datorez acest roman, ei m-au stimulat să îl încep, m-au provocat să mă apuc de aşa ceva, deşi, iniţial le-am spus că nu mi se potriveşte. Până la urmă nu a ieşit doar un roman despre victime şi călăi (prefer să îi numesc opresori pe aceştia din urmă, întrucât călăi, deşi termenul este adecvat, sună tezist şi demonstrativ), ci şi despre oameni simpli, trăitori cu chiu cu vai în comunism.

- Prin urmare sunteţi în continuare pasionată de poveşti, să le ascultaţi, să le spuneţi...

- Nu mă voi sătura niciodată de poveşti, nici să le ascult, nici să le spun. De data aceasta, însă, nu am mai spus poveştil

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 39 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 39 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°