Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Falsificatorii de carduri, eliberaţi de instanţă

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Decizia i-a surprins pe procurorii DIICOT Gorj, care vor formula recurs La sediul Tribunalului Gorj s-a petrecut azi-noapte o situaţie fără precedent. Instanţa judecătorească a ajuns la decizia de punere în libertate a celor nouă falsificatori de carduri. Măsura i-a surprins până şi pe procurorii DIICOT, care se aşteptau ca toţi cei nouă tineri din Craiova şi Prahova să primească mandat de arestare. Procurorul Vasile Popescu, şeful DIICOT Gorj, a declarat că aşteaptă motivarea instanţei.

„Noi am făcut propunerea de arestare preventivă şi considerăm că avem probe suficiente pentru ceea ce am solicitat. În continuare vom declara recurs şi vom administra toate probatoriile. Dosarul este complex, probele sunt certe, concludente. Este o muncă grea. Deocamdată au primit interdicţia de a părăsi localitatea din care fac parte“, a declarat Vasile Popescu, şeful DIICOT Gorj. Dezamăgit de această decizie s-a arătat şi Dumitru Manolea, şeful Crimei Organizate Gorj. Cei şapte învinuiţi în dosar care au interdicţie de părăsire a localităţilor de domiciliu sunt Horaţiu Cătălin Gheorghe, Cristea Tutu, Daniel Constantin Radu, Ionuţ Alin Grigorescu, Florin Ionuţ Ţecu, Andi Robert Axinte şi Puiu Raichel. Aceştia vor avea dreptul să părăsească localitatea în care domiciliază doar atunci când sunt chemaţi la audieri de către procurorii DIICOT Gorj.

Au scos 1.600 de lei dintr-un bancomat din Rovinari

Cei opt tineri din Craiova şi cel din Prahova au vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani. Există printre ei şi un inginer electronist care a condus întreaga reţea. Procurorii DIICOT Gorj au confirmat faptul că a fost retrasă suma de 1.600 de lei dintr-un bancomat din Rovinari.  Cei nouă suspecţi de falsificare de carduri au fost reţinuţi marţi dimineaţa în urma unor descinderi în Craiova, Bucureşti şi Ploieşti. Între timp, la Târgu-Jiu a mai rămas doar apara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 36 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 51 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 55 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 26 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°