Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu zece răniţi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 iunie 2009 ·

Zece persoane au fost transportate sâmbătă la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce un şofer care circula cu viteză excesivă pe DN 55, în comuna doljeană Teasc, a pierdut controlul direcţiei, a intrat pe contrasens şi a lovit două maşini care circulau din sens opus. Potrivit ofiţerilor din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dolj, Victor Târziu, de 61 de ani, din Craiova, care conducea o Dacie Papuc dinspre localitatea Secui către Craiova, la ieşirea din Secui, într-o curbă uşoară la stânga, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens. Dacia Papuc a acroşat cu partea stângă Dacia 1310 condusă regulamentar din sens opus de Gheorghe Popescu, de 60 de ani, din Craiova, după care a lovit violent, frontal, un Cielo care circula în spatele Daciei, condus de Alexandru Birtu, de 49 de ani, tot din Craiova.

În urma impactului violent dintre Dacia Papuc şi Cielo, ambii şoferi au fost răniţi grav, fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde au rămas internaţi. Pe lângă aceştia, la spital au mai fost transportate opt persoane, printre care Melania Târziu, soţia şoferului care conducea Dacia Papuc, pasageră pe locul din faţă, şi doi bărbaţi care se aflau în cabina Papucului - Florică Dabu, de 41 de ani, şi Constantin Eftemie, de 44 de ani, dar şi Elvis Marin, de 28 de ani, pasager în Cielo, aceştia fiind răniţi uşor.

La spital a fost transportată şi nepoata de doi ani a soţilor Târziu, care se afla în cabina Papucului, din fericire, fetiţa scăpând fără răni grave. Poliţiştii doljeni au precizat că şoferii implicaţi în accident nu purtau centurile de siguranţă şi că pe numele lui Victor Târziu a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală gravă din culpă.

Zece persoane au fost transportate sâmbătă la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce un şofer care circula cu viteză excesivă pe DN 55, în comuna doljean

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 15 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 46 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°