Trei eleve au căzut în haznaua din curtea şcolii din comuna dâmboviţeană Viişoara. Cadrele didactice au reușit să le scoată la timp pe două dintre fetițe, însă, cea de-a treia victimă, în vârstă de 8 ani, nu a mai putut fi salvată. Sursa: CODRIN PRISECARU
Incidentul a avut loc în această dimineaţă, în una dintre pauze, la şcoala din Viişoara, judeţul Dâmboviţa.
UPDATE 14.30 Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa afirmă că sancţiunile în cazul celor trei fetiţe căzute într-o fosă septică din curtea şcolii vor fi drastice, existând probleme atât în ceea ce priveşte supravegherea copiilor, cât şi privind securizarea locului.
"Locul unde era haznaua trebuia împrejmuit. Erau trei plăci de beton care erau sprijinite pe o muchie de beton cu o suprafaţă îngustă. Două plăci au cedat, una a rămas. Grupurile sanitare sunt construite din 2002, iar împrejmuirea revine autorităţilor locale. Poate că elevii ar fi trebuit să fie supravegheaţi mai bine de profesorul de serviciu şi de învăţătoare. Vom lua măsuri absolut drastice. Sunt două aspecte: odată supravegherea copiilor, apoi securizarea locului", a declarat, pentru mediafax.ro, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sorin Ion. El a precizat că directoarea şcolii este şi învăţătoarea celor trei fetiţe.
UPDATE 14.00. Loredana Stan, directoarea şcolii din Viişoara, care este şi învăţătoarea celor trei fetiţe, a declarat că incidentul s-a petrecut între pauza de la ora 9.40, iar ea a stat cu elevii în clasă 10 minute, cât timp şi-au mâncat sandviciurile, după care i-a trimis la toaletă. "În ultimele cinci minute din pauză i-am rugat să meargă la toaletă, iar eu am mers la secretariat să verific înscrierile pentru clasa pregătitoare. Când am ajuns la cancelarie am fost anunţată că două fetiţe au căzut în hazna. Problema a fost că nimeni nu a văzut-o pe cea de-a treia fetiţă pentru că cel