Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVAS recunoaşte: Societăţile comerciale din România au fost vândute la fier vechi

Publicat in Adevarul, vineri 21 septembrie 2012 ·

Preşedintele AVAS, Marius Obreja, afirmă că multe societăţi comerciale din România au fost transformate în fier vechi, în ultimii ani, ţinând cont de numărul mare de insolvenţe urmate de falimente, unele cazuri fiind în cercetare la DNA, în atenţia Corpului de control sau a autorităţilor fiscale.

Prezent, vineri, într-o conferinţă de presă la Prefectura Arad, preşedintele AVAS, Marius Obreja, a declarat că în ultimii trei ani rata intrării în insolvenţă a crescut de patru ori.

"Dacă până în 2009 rata era de 20 la sută, după acest an a crescut spre 80 sau 85 la sută. Acum sunt în procedură de insolvenţă 11.000 de dosare. Rata revenirii în activitate este apropiată de zero, nu ştiu dacă avem un exemplu de societate intrată în insolvenţă cu reîntoarcere în stare de funcţiune", a spus Obreja, citat de Mediafax.

El a adăugat că "planurile de reorganizare au fost nereuşite şi făcute pe perioade foarte scurte de timp".

Obreja a precizat că din portofoliul de 700 de societăţi al AVAS, jumătate sunt în proceduri de insolvenţă.

"S-a vândut foarte mult fier vechi în ultimii ani", a spus Obreja, care, în urma întrebărilor puse de jurnalişti pe acest subiect, a lăsat să se înţeleagă că din punctul său de vedere multe societăţi au fost lichidate cu scopul de a fi valorificate la fier vechi.

"Se poate observa din acest ritm al intrărilor în procedură de insolvenţă şi apoi imediat în faliment şi lichidare, că multe societăţi comerciale au fost transformate în fier vechi. Ar fi interesant să vedem care a fost cantitatea în tone a fierului vechi exportat din România, e o analiză foarte interesantă dacă cineva ar putea să o facă", a spus Obreja.

Falimente suspecte

Preşedintele AVAS a declarat că au fost identificate şi cazuri de falimente suspecte, care sunt în atenţia procurorilor sau a Corpului de control, "dar informaţiile sunt fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 21 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 53 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 36 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°