Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu despre relația cu Ponta: Este indecent să mai pozăm în cuplu politic

Publicat in Puterea, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Președintele PNL, Crin Antonescu, consideră că este indecent ca el și premierul Victor Ponta să mai pozeze în cuplu politic, după schimbul de replici din ultimele zile. El cere alegerea unui purtător de cuvânt al USL care să organizeze conferințele de presă la care participau până acum președinții PNL și PSD.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat marți seara că este indecent ca el și Victor Ponta să mai se prefacă a fi un cuplu politic, după acuzațiile pe care și le-au adus reciproc.

„În momentul în care am ajuns în situaţia de a ne face unul pe altul mincinos, şi numai unul e mincinos, nu sunt amândoi, este indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor, măcar la nivelul imaginii. Lucrăm, ne întâlnim, decidem, dar conferinţe de presă împreună şi concerte de presă nu mai dăm”, a afirmat Antonescu.

Agenția Mediafax informează că președintele PNL a adăugat că a cerut alegerea unui purtător de cuvânt al USL care să comunice deciziile luate în alianța dintre PNL și PSD.

„Eu nu fac parte din categoria acelor oameni politici de felul Traian Băsescu sau, mă tem, Victor Ponta, care după ce s-au scuipat în faţa unei ţări întregi să apară din nou de mână”, a adăugat președintele Senatului României.

Președintele PNL, Crin Antonescu, consideră că este indecent ca el și premierul Victor Ponta să mai pozeze în cuplu politic, după schimbul de replici din ultimele zile. El cere alegerea unui purtător de cuvânt al USL care să organizeze conferințele de presă la care participau până acum președinții PNL și PSD.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat marți seara că este indecent ca el și Victor Ponta să mai se prefacă a fi un cuplu politic, după acuzațiile pe care și le-au adus reciproc.

„În momentul în care am ajuns în situaţia de a ne face unul pe altul mincinos, şi numai unul e mincinos, nu sunt amândoi, este indecent să mai poz

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 33 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 2 ore
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 5 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°