Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, spune că există "locuri sau momente" în ţară unde "Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral privat al primarului", în Mureş fiind înregistrat cel mai grav dintre cazuri, în urma căruia şeful acestei structuri este cercetat penal.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că există "locuri sau momente" în ţară unde "Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului" şi că, în cadrul analizei pe care o va face, după alegeri, un capitol separat îl vor constitui rolul Poliţiei Locale în desfăşurarea alegerilor şi chiar "schimbarea prerogativelor acestui tip de Poliţie", conform Mediafax.
El a spus că cel mai grav caz a fost înregistrat în Mureş, unde şeful Poliţiei Locale, Valentin Bretfelean, este cercetat penal pentru abuz în funcţie.
"Eu am mai spus, noi am avut întâlniri zonale cu toate structurile ministerului, că sunt locuri unde constatăm că Poliţa Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului în funcţie, decât ca instituţie menită şi ea să apere ordinea şi siguranţa cetăţeanului şi chestiuni ce ţin de ordinea de drept într-o comunitate. În aceeaşi categorie încadrez şi atitudinea şefului Poliţiei Locale din Mureş şi fiindcă am încadrat-o acolo, are un dosar penal şi este deferit Parchetului pentru abuz în serviciu. Nu pentru asta este făcută şi este plătită de comunitate Poliţia Locală. Nu peste tot este aşa. Sunt locuri unde Poliţia Locală îşi face treaba, dar sunt locuri sau momente în care se manifestă ca şi un agent electoral privat al primarului în funcţie - egal că-i PSD, PDL, PNL sau din care partid face parte primarul. (...) S-a făcut anchetă, s-a deferit Parchetului, este în acest moment cercetat penal. De acolo încolo nu ştiu ce vor face ei, mai departe, ceea c