Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC 2013 Lista ruşinii: în trei licee din Tulcea niciunul dintre absolvenţii din acest an nu a luat examenul

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

În judeţul Tulcea au existat, în această sesiune, trei licee la care nimeni nu a promovat bacul. Este vorba, însă, numai despre promoţia curentă (elevii care au absolvit în 2013). Într-o analiză generală (cu elevii din promoţiile anterioare), niciunul dintre cele trei licee nu trece de o promovabilitate de 10%.

Pe lista ruşinii se situează, într-o ordine aleatorie, liceul Ion Mincu din Tulcea (grupul şcolar), liceul Tehnologic din Măcin şi liceul din Topolog.

„Este vorba numai despre absolvenţii din promoţia curentă. Per total, există elevi şi de la aceste trei licee care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea de vară 2013“, a declarat astăzi prof. Dumitru Damian, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea.

Astfel, dintre cele trei licee Ion Mincu a avut cea mai mare promovabilitate, cu 9,3%, pe locul următor este Liceul Tehnologic cu 4,35%, iar pe ultimul loc în judeţul Tulcea este liceul de la Topolog, unde 3,33% dintre elevi au reuşit să obţină medii de trecere.

În total, 57,85% din elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în această sesiune au obţinut note de trecere. Dacă analizăm mediile obţinute de elevii din promoţia curentă, atunci procentul de promovare este de 64,98%, iar în cazul promoţiilor anterioare, procentul este de 28,5%.

Anul trecut, procentul de promovare a fost de 40% (după contestaţii a ajuns la 42,73%).

Cei nemulţumiţi de notele obţinute au depus contestaţii la centrele de examinare luni, 8 iulie, între orele 12.00 şi 16.00.

Mai citiţi şi:

ADMITERE 2013 Zeci de elevi de nota 1: o absolventă care a terminat gimnaziul cu media 8,75 a obţinut 3,40 la Evaluarea Naţională

BAC 2013 Peste jumătate din elevii tulceni au luat examenul maturităţii: „Nu ne aşteptam la note aşa de mari la Limba Română!“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 37 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 26 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 44 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°