Federaţia Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie se pregăteşte de noi proteste. În funcţie de deciziile de azi ale Guvernului în ceea ce priveşte preţurile la gazele naturale, care vor fi aplicate în cursul acestui an, sindicaliştii sunt hotărâţi să reia pichetarea prefecturilor, precum şi să treacă la alte forme de protest.
„Noi ne apărăm locurile de muncă, pentru că este imposibil să funcţionăm cu tarifele de azi”, a explicat Lucian Cupu, liderul Sindicatului Nitramonia-Rompiro, la finalul întâlnirii pe care sindicatele au avut-o cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor.
În principiu, una dintre soluţiile descoperite de guvernanţi şi de patronatele din industria chimică este oferirea unor bonusuri consumatorilor industriali, în funcţie de cantitatea de gaze naturale consumată. „Asta pentru a evita o posibilă subvenţionare ilegală a preţului”, a mai spus Cupu. „La întâlnirea de săptămâna trecută s-a ajuns la un acord în sensul că se va găsi o soluţie pentru ca industria de îngrăşăminte să funcţioneze în acest an, dar se va gândi şi o soluţie pe termen lung care să fie aplicată în anii următori, astfel încât industria chimică să supravieţuiască în România”, a mai spus Cupu.
Sindicatele chimice au protestat, săptămâna trecută, în faţa mai multor prefecturi din ţară.
Cer reducerea
preţului la gaze şi a taxei de transport
Sindicaliştii solicită guvernanţilor reducerea preţurilor la gazele naturale care sunt folosite ca materie primă, astfel încât produsele să fie competitive atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. O altă revendicare se referă la reducerea valorii taxei de transport la 1.000 de metri cubi, la nivelul practicat de UE. Totodată, sindicaliştii solicită negocierea contractelor de furnizare a gazului metan şi energie electrică. Aceste contracte ar trebui să conţină drepturi şi obligaţii corel