Dispută acerbă pentru supremaţie în proba masculină de săritură în lungime de la Naţionalele de atletism, desfăşurate weekendul trecut, la Bucureşti.
“Leii neîmblânziţi” au fost rapidistul Adrian Vasile (27 de ani) şi stelistul Valentin Toboc (21 de ani). Aflaţi la egalitate după prima încercare (7,87 m), cei doi au trecut la conducere, succesiv, la penultima săritură. Toboc a reuşit 7,92 m, iar rivalul său a sărit 7,96 m. La ultima tentativă a rapidistului s-a ridicat steagul roşu. Toboc a contestat vehement decizia de anulare a săriturii sale pentru depăşirea pragului. «Hoţii, Hoţii! Vrem arbitri străini!»
El a invocat existenţa mai multor urme în părţi diferite ale zonei de bătaie şi şi-a arătat talpile pantofilor pentru a dovedi că n-a atins pragul. Şi mai vehemenţi au fost fanii stelistului. “Hoţii! Hoţii!” şi “Vrem arbitri străini!”, au fost două dintre scandările lor. Unul dintre organizatori a vrut să-i evacueze! După lungi discuţii, de peste un sfert de ceas, decizia arbitrilor a rămas în picioare, iar titlul naţional i-a revenit lui Adrian Vasile, campion şi anul trecut. Români, în tricouri cu SUA şi Kenya!
Una dintre problemele cu care se confruntă atleţii din ţara noastră o reprezintă lipsa echipamentului de concurs. Din acest motiv, la Naţionalele de seniori şi de tineret, unii dintre competitori n-au apărut în tricouri personalizate, în culorile şi cu emblema cluburilor pe care le reprezentau. Victorios la 200 de metri, Alexandru Terpezan a alergat sub însemnele SUA, iar Nicolae Soare, triumfător la 5.000 m şi la 10.000 m, a purtat un tricou pe care scria Kenya. Nici FR de Atletism nu stă mai bine, neexistând un contract cu un producător de echipament.