Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Profor, meteorologul din Marea Neagră

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Dan Profor îşi petrece jumătate de viaţă pe apă. Două săptămâni pe lună stă pe mare, la staţia meteorologică din largul Mării Negre, unde culege date despre vânt, nori, înălţimea valurilor, ploi.

Meteorologul îşi urmează tatăl în meserie. Părintele său a fost şef de centru meteo şi l-a anunţat că este un post liber de meteorolog pe mare. Aşa a ajuns Dan Profor să lucreze pe platforma meteo.

Era în anul 1988 când a pus pentru prima dată piciorul pe platformă. Atunci, staţia meteo din Marea Neagră funcţiona pe platforma Gloria, o instalaţie mobilă. Apoi, staţia meteo s-a mutat pe o platformă fixă, independentă de Gloria. Institutul de Meteorologie Constanţa continuă să producă informaţii despre vreme societăţii Petromar Constanţa, cu care a încheiat un contract de prestări servicii.

La început, transportul angajaţilor la platformă se făcea pe apă. Acum, însă, aceştia sunt duşi cu elicopterul la locul de muncă. „De atunci am lucrat doar în domeniu. Pot spune că am fost aproape de când s-a înfiinţat staţia meteorologică", spune el.

În prezent, Dan Profor este locţiitor de şef la staţia meteorologică din Marea Neagră.

Staţia este situată la o distanţă de peste 50 de kilometri de ţărm. Staţia este automată şi transmite informaţii legate de temperatură, viteza vântului, precipitaţii. „Pe lângă acestea, noi facem observaţii vizuale legate de înălţimea plafonului de nori şi nebulozitate", a spus Dan Profor. Valuri de 11 metri înălţime Nu s-a simţit niciodată în pericol pe platformă, deşi a fost martor la adevărate uragane, când marea dădea în clocot şi se năpustea cu toată forţa spre mica platformă, aproape înghiţind-o. Cele mai mari valuri, de 11 metri înălţime, s-au înregistrat pe data de 23 ianuarie 2004, la ora 6.00 dimineaţa. Vântul a depăşit scala aparatului de măsură Nici vântul nu s-a lăsat mai prejos. „Îmi aduc aminte că prin anii '90 a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 44 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 27 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 55 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°