O lacrima In ziua in care lumea intreaga comemora "o tragedie americana", pe micile ecrane ale romanilor se vorbea despre o tristete mult mai personala. Acelui 11 septembrie care a zguduit planeta, O lacrima

In ziua in care lumea intreaga comemora "o tragedie americana", pe micile ecrane ale romanilor se vorbea despre o tristete mult mai personala. Acelui 11 septembrie care a zguduit planeta, cu trei ani in urma, i se adauga un 11 septembrie 2004, insorit si cernit deopotriva. Un Artist era petrecut, intr-un cortegiu impresionant, de familie, prieteni, colegi si admiratori anonimi. Chiar in ajunul mortii, se intreba daca va veni multa lume la inmormantare. A venit. O mare de oameni, mii de suflete pentru care a insemnat ceva. Au venit de la sute de kilometri pentru a-i multumi in acest ultim mod. Cimitirul Bellu parea o uriasa sala de spectacol, in care un public indurerat nu mai astepta nici un bis. "De la moartea Mariei Tanase nu s-a mai vazut asa ceva", a fost parerea generala. A fost dovada de iubire a apropiatilor, a oamenilor care i-au fost alaturi ani la rand si a necunoscutilor care il stiu doar prin cantecele lui. Un reporter, care avea ingrata sarcina de a tulbura solemnitatea slujbei pentru transmisia in direct, ii intervieva pe martori. In amintirea lor a ramas nu doar cariera de patru decenii, ci si caracterul acestui om. La fel de pretioase amandoua. "Despre morti numai de bine" suna regula de aur a pioseniei. Sambata la pranz a fost altceva: n-au iesit la iveala calitati despre care nu stia nimeni, bunatatea si modestia ii erau de multa vreme recunoscute. Despre melodiile lui de succes aproape ca nu mai era nevoie sa se pomeneasca. Se va mai pomeni, probabil, destula vreme, despre aceasta figura speciala din lumea artistica. Un om care si-a cucerit faima intr-o vreme in care a fi profesionist nu era doar o eticheta autocolanta. Intr-un timp in