Bancherii spun că măsura Guvernului de a garanta creditele pentru cumpărarea primei locuinţe poate revigora împrumutul imobiliar numai dacă garanţia statului va fi certă şi exigibilă în maximum 90 de zile.
Chiar dacă statul preia tot riscul, reprezentanţii mediului bancar susţin că eligibili vor fi numai tinerii care au venituri certe şi care plătesc şi un avans. "Această garanţie a statului nu va schimba nimic pentru solicitanţii care nu au venituri lunare certe şi suficiente", a declarat preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen (foto).
El a mai precizat că nu este bine ca un client să nu aibă nici un risc, pentru că nu mai este interesat să plătească. Pe de altă parte, garanţia statului trebuie să fie certă şi exigibilă în maximum 90 de zile, pentru că după această dată cresc provizioanele, a explicat Petre Bunescu, vicepreşedinte BRD.
ECHILIBRARE
În schimb, măsura ar putea produce efecte pozitive prin dezgheţarea creditului imobiliar pentru clienţii eligibili prin scăderea costului creditării. "Este o măsură pozitivă, dar trebuie foarte bine calibrată şi discutată. Altfel, să nu se ajungă ca statul să-şi asume riscuri pe care într-o primă fază nu le poate evalua", a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank România.
Şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, confirmat ieri în funcţie, consideră că decizia Guvernului este bună, pentru că va duce la o creditare mai relaxată pentru bănci şi va revigora şi piaţa construcţiilor.
Agenţii imobiliari spun că garantarea creditelor pentru cumpărarea primei locuinţe, în limită maximă de 60.000 de euro, ar putea impulsiona piaţa imobiliară şi a construcţiilor, dar rezultatul depinde de modul cum va fi aplicat programul şi de reacţia băncilor. "Chiar dacă Guvernul acordă garanţii de rambursare a creditelor, băncile nu vor să