Cum o dăm la-ntors cu salariile uriaşe ale bugetarilor de lux? - este întrebarea la care s-au chinuit să găsească răspuns aleşii neamului, puşi de Banca Mondială şi de FMI în situaţia de-a-şi tăia singuri craca de sub picioare. Da' nu-i bai, că de-o grilă de salarizare au pus-o repede, tot în favoarea lor.
Pe sistemul farfuridian "să se revizuiească, dar să nu se schimbe nimic", legea unică a lui 15 x X=? ne pune în faţa unui sistem de calcul cu necunoscute, din care-ar trebui să-nţelegem că s-a rezolvat problema reformei salariale în România. Reforma a fost sugerată încă din vara anului trecut de Banca Mondială şi impusă de Fondul Monetar Internaţional, cu ocazia împrumutului.
Doar la nivel teoretic s-a rezolvat, grila stabilind foarte clar o ierarhie şi eliminând uriaşele discrepanţe între salariile aceloraşi categorii de angajaţi. Ba se mai şterg cu buretele şi vreo 90 de sporuri, beneficii şi indemnizaţii acordate privilegiaţilor, după bunul plac al şefilor lor.
CRIOGENIA SALVEAZĂ IERARHIA
Numai că n-a zis nimeni că preşedintele Curţii Supreme va avea un salariu mai mic decât cel de aproape 15.000 de lei, cât are în prezent, adică 25 x 600, în loc de 15 x 600, cât stabileşte grila unică. Aşa că o să mai aşteptăm noi mult şi bine până când salariul minim pe economie va creşte-atât de mare, încât să satisfacă ecuaţia 25 x X= 15 x Y, în care X= 600, salariul minim brut pe economie de acum.
Nici celelalte salarii mai mari decât etalonul stabilit prin grila-minune nu vor scădea, pentru a respecta "revizuirea", ci vor fi "criogenizate", până vor fi ajunse din urmă şi cele mici, hrănite în continuare artificial, cu pipeta, ca să nu ajungă la terapie intensivă din cauza crizei. Totuşi, s-a rezolvat o problemă: să ia de la magistraţi, să se dea la deputaţi.
Casta profesională a magistraţilor nu va mai f