Într-un interviu acordat portalului Realitatea.net, fostul premier Theodor Stolojan sugerează că Guvernul ar fi putut lua şi decizia creşterii taxelor, fără ca asta să însemne uciderea sectorului privat. Mai mult, Stolojan îl critică pe ministrul de finanţe Sebastian Vlădescu şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre care spune că ar fi trebuit să explice situaţia economică înainte ca preşedintele Băsescu să anunţe măsurile de austeritate. Întrebat cum comentează declaraţiile făcute la France 2 de către şeful FMI Dominique Strauss-Kahn, Stolojan a spus că nu ştie în ce context a fost dată declaraţia şi dacă nu este inexact redat ceea ce a declarat Strauss-Khan. ”Cred că ar trebui să ne amintim mai degrabă ceea ce a spus şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, că ne-a pus pe masă mai multe opţiuni: creşterea taxelor, tăierea cheltuielilor, iar guvernul a ales cea din urmă variantă. E posibil ca şeful FMI să nu fie suficient de pus în temă ori să fie o declaraţie distorsionată. Spun asta pentru că e declaraţie neobişnuită pentru FMI. Nu cred că a fost spusă aşa.”
Stolojan a spus că situaţia aşa cum era nu mai putea continua. ”Am spus-o la vremea respectivă că înainte de a ieşi preşedintele ţării, era nevoie să iasă ministrul de Finanţe şi guvernatorul BNR să explice care este situaţia economică. Era necesar să facă asta şi abia apoi să iasă preşedintele, după trei-patru zile, să spună ce decizii s-au luat. Din păcate nu s-a întâmplat asta şi a ieşit preşedintele, populaţia nu a fost pregătită, avea unele aşteptări, unele aşteptări justificate pentru că au fost întreţinute de declaraţii ale unor demnitari şi inclusiv de reprezentanţi ai BNR.”
La întrebarea ce altceva se mai putea face, Stolojan a spus: ”Există o paletă întreagă de măsuri care se puteau lua, inclusiv o anumită creştere a impozitelor, alte ţări au crescut TVA, Ungaria a făcu