Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre despre acciza la carburanţi: Nu îmi place. Benzina în România e mai scumpă decât în alte ţări

Publicat in Mediafax, marți 3 decembrie 2013 ·

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu este de acord cu acciza la carburanţi şi spune că trebuia găsită o altă soluţie deoarece "şi aşa benzina în România este mai scumpă decât în foarte multe ţări europene".

Radu Mazăre a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că indiferent unde ar merge banii colectaţi în urma aplicării accizei la carburanţi, nu trebuia luată o asemenea decizie.

"Nu îmi place, dar nu am fost consultat. De ce nu îmi place? Pentru că nu cred că este bine să mai punem taxe şi să apăsăm. Fug ca dracul de tămâie de a creşte taxele în Constanţa. Nu cred că este bine indiferent unde ar merge banii respectivi. Eu înţeleg că banii respectivi ar fi trebuit să meargă la drumuri. Cred că trebuiau găsite alte soluţii, nu creşterea taxelor. Şi aşa benzina în România este mai scumpă decât în foarte multe ţări europene civilizate, dezvoltate, din Vest. O să ajungem ca turcii, numai pe la turci e 2 euro şi ceva, mai scumpă ca în Germania”, a declarat Radu Mazăre.

El a spus însă că se ocupă doar de bugetul local, nu şi de cel naţional.

"Eu fac bugetul local, nu fac bugetul central. Dacă voiam să fac bugetul central, mă duceam să fiu prim-ministru. Nu vreau, stau primar", a precizat Radu Mazăre.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că acciza la carburanţi nu e prevăzută în Legea bugetului pe 2014, ci în altă lege, el arătând că preşedintele Traian Băsescu foloseşte această "păcăleală" ca pretext pentru a nu semna Memorandumul cu FMI, problema sa fiind legată de Comisia de anchetă.

Acciza de 7 eurocenţi va fi introdusă la litrul de benzină sau motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră. Dacă

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 6 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°