Camembertul a apărut într-un sat normand din Franţa. În prezent, cele mai mari fabrici în care se produce se află în Ohio, Statele Unite.

În timp ce numeroase feluri de brânză au fost concepute încă din Evul Mediu în mănăstiri, unde laptele era transformat în brânză pentru a putea fi păstrat, ca, de exemplu, brânza de Münster sau Saint-Nectaire, camembertul îşi are şi el originea legată de un preot, însă în timpul revoluţiei franceze. Tradiţia spune că un preot din regiunea Brie se ascundea la Marie şi Jacques Harel, în casa acestora din sătucul Camembert. Preotul a învăţat-o atunci pe gazda sa cum se fabrică brânzeturile, conform tehnicii brânzei de Brie, în forme pe care le folosea pentru livarot, o brânză foarte mirositoare, cu un gust iute, care se prepara din lapte de vacă, în saramură. Marie Harel a transmis această tehnică fiicei sale şi ginerelui Thomas Paynel, care au dezvoltat comercializarea, vânzând acest tip de brânză pe pieţele din Argentan şi Caen.

Promovat de Napoleon al III-lea

Camembertul a dobândit reputaţie naţională odată cu inaugurarea căii ferate Paris-Granville, în 1863, când nepotul lui Marie Harel, Victor Paynel, şi-a prezentat producţia de camembert, oferindu-i spre degustare împăratului Napoleon al III-lea, căruia i-a plăcut gustul şi a asigurat provomarea acestuia atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Camembertul a luat aspectul definitiv în 1900, când a fost importată din Neufchatel-en-Bray penicilina albă, care îi dă culoarea galben pal şi crusta albă. Pe la 1910 a fost inventată cutia de lemn de plop în care brânza era transportată în siguranţă. Această metodă, care nu era deloc scumpă, a fost adoptată în scurt timp de majoritatea producătorilor, camembertul cucerind întreaga lume.

Fabricaţie

Fabricarea brânzei durează două zile. Laptele folosit trebuie să fie crud