Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA se oferă să distrugă substanţele chimice din Siria pe mare

Publicat in Adevarul, duminică 1 decembrie 2013 ·

Statele Unite ale Americii s-au oferit să distrugă armele chimice ale Siriei pe o navă americană, a anunţat, sâmbătă seară, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), informează Reuters.

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice încercă în această perioadă să găsească un plan alternativ pentru a distruge armamentul chimic sirian, după ce Albania a refuzat să găzduiască pe teritoriul ţării sale o asemenea acţiune.

De asemenea, organizaţia din domeniu a mai precizat că până vineri circa 35 de firme şi-au arătat dorinţa de a încheia un contract comercial pentru distrugerea a 800 de tone de produse chimice industriale.

Alte 500 de tone, cu o concentraţie chimică puternică, sunt considerate de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice mult prea periculoase pentru a fi transportate într-o ţară, aşadar acestea ar putea fi distruse prin intermediul hidrolizei, la bordul unei nave SUA.

„Statele Unite s-au arătat dispuse să contribuie cu tehnologia necesară, cu sprijinul operaţional, cât şi financiar pentru a neutraliza substanţele chimice prioritare din Siria”, a anunţat OPCW.

Organizaţia cu sediul la Haga a primit sarcina de a elabora un plan concret pentru distrugerea stocurilor de arme chimice din Siria, în cadrul unui acord încheiat cu SUA.

Şeful misiunii OPCW pentru Siria, Sigrid Kaag, a declarat recent că acţiunile pentru eliminarea stocurile de arme chimice din Siria au fost şi se menţin complicate, în special din cauza termenului limită - 31 decembrie 2013.

„Încercăm să satisfacem termenele. Substanţele chimice din Siria vor fi ambalate, sigilate şi transportate la portul mediteranean din Letakia, apoi vor fi urcate la bordul unui vas american. Armele chimice nu vor fi distruse în apele teritoriale ale Siriei”, a mai precizat oficialul.

Citeşte şi:

Albania refuză distrugerea armelor chimice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°