Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Şoferii se judecă cu Direcţia de Finanţe pentru taxa auto

Publicat in Adevarul, marți 23 iunie 2009 ·

În anul 2008, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Alba a fost dată în judecată de 224 de persoane nemulţumite de valoarea şi obligativitatea achitării taxei de primă înmatriculare. Dintre acestea 212 au fost soluţionate irevocabil şi câştigate de către contribuabili, iar 12 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba. Valoarea sumelor returnate de instituţia de stat depăşeşte 1 milion de lei. Potrivit purtătoarei de cuvânt a DGFP Alba, Tania Muntean, în primele cinci luni din anul 2009 au ajuns în instanţă 423 de dosare.

„Din totalul dosarelor contestate 32 au fost soluţionate, iar 112 se află încă pe rol la Curtea de Apel Alba Iulia. În total avem nesoluţionate un număr de 279 de dosare”, a spus Tania Muntean.

Cele mai multe solicitări de returnare a taxei auto au fost înregistrate în prima parte din acest an. Ulterior, numărul solicitărilor a scăzut şi pe fondul crizei financiare, în condiţiile în care tot mai puţini albaiulieni şi-au cumpărat autovehicule.

Costuri şi cheltuieli

Primul pas pentru recuperarea taxei de primă înmatriculare trebuie făcut prin Administraţia Financiară de pe raza localităţii de domiciliu unde se va depune o cerere.

Potrivit Codului Fiscal, în termen de 30 de zile, Administraţia Financiară este obligată să răspundă dacă este de acord sau nu cu cererea de restituire. În cazul în care răspunsul este negativ, cetăţeanul se poate adresa instanţei de judecată.

Proprietarul maşinii pentru care s-a plătit taxa de primă înmatriculare poate solicita anularea actelor administrative fiscale emise în momentul achitării banilor şi obligarea administraţiei finanţelor publice de a restitui banii.

De asemenea, se poate solicită şi suportarea de către stat a cheltuielilor de judecată care se ridică la aproximativ 2.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 17 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 18 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 33 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°