Sunt vremuri grele şi chinuitoare pentru Europa şi cetăţenii săi. Ca urmare a unei crize financiare fără precedent, economia globală s-a deteriorat brusc, ducând la o creştere a şomajului, la sporirea tendinţelor protecţioniste şi la o incertitudine economică în creştere. Sub conducerea preşedinţiilor franceză şi cehă, UE a acţionat decisiv pentru a evita prăbuşirea financiară. Dar dată fiind dimensiunea provocărilor cu care nu confruntăm, mai sunt multe de făcut.
Afacerile economice şi financiare ale Europei se vor număra printre priorităţile Suediei. Primul obiectiv economic va fi să gestionăm eforturile UE de combatere a recesiunii. Punctul de plecare va fi actuala agendă de creştere, competiţie şi angajare.
Două provocări ies în relief: restaurarea funcţionării şi încrederii în pieţele financiare şi combaterea impactului negativ asupra locurilor de muncă şi creşterii economice. Pentru prima, trebuie să continuăm schiţarea şi implementarea programelor de restabilire a fluxului de creditare. Acest lucru este imperativ pentru ca UE să se întoarcă la o creştere sustenabilă pe termen scurt.
În perspectiva amplificării puternice a şomajului, salutăm propunerea Comisiei Europene de recalificare a muncitorilor şi de ajutor pentru deschiderea propriilor lor afaceri. Politicile active legate de piaţa muncii vor fi foarte importante pentru menţinerea slujbelor şi pentru prevenirea reapariţiei presiunilor protecţioniste. Prevenirea unui şomaj pe termen lung este crucială.
Al doilea mare obiectiv pe care îl avem este întărirea supravegherii şi reglementării pieţei financiare. Trebuie să luăm aminte la lecţiile pe care ni le-a dat criza financiară şi să facem toate eforturile necesare pentru a reduce riscul reapariţiei unor probleme similare, care să facă rău şi generaţiilor viitoare.
Un al treilea obiectiv