Chestia aceea cu muza chiar funcţionează. Există o muză bună, care suflă în aripile de creaţie ale artiştilor dar cred, culmea-culmilor, că şi cei cu sânge alterat, care se bucură atunci când fac un rău, şi ăia au o muză, o muză neagră, care-i zgândăreşte să aducă nenorociri pentru alţii. Dar frumos este să ne gândim la muza cea bună, care oricum i-a adus multă inspiraţie în filme lui Sergiu Nicolaescu. După fiecare emisiune făcută cu el în miez de noapte ieşeau oamenii din blocurile vecine televiziunii şi cu nişte pantaloni traşi în grabă peste cei de pijama ne rugau să reluăm talk-show-urile cu marele regizor şi dacă se poate să ruleze şi filmele renumite ale lui Nicolaescu. Rămâneam mirat că dădeau SMS-uri în timpul emisiuni elevi din clasele mici care îl rugau pe Nicolaescu să mai toarne filme cu domnitori, dar să nu-i lase să moară la finalul filmului. Un alt mesaj era al unui profesor tătic de băiat, elev în clase mici, care spunea că şi tatăl lui şi el crescuseră văzând filmele lui Sergiu Nicolaesu, moştenise admiraţia pentru regizor şi puştiulică, dar că apărea o problemă. Profesorul nu-şi găsea dimineaţa pălăria şi cravată pe care le ascunsese fiul cel mic pentru a se deghiza în comisarul Moldovan când rămânea singur acasă. Şi fiindcă e vorba de muză, l-am întrebat pe Sergiu Nicolaescu într-o emisunea de-a mea la Antenă cine l-a inspirat să creeze personajele de comisari. Şi marele regizor a depănat o istorisire adevărată, la fel de palpitantă precum filmele de succes cu comisari. "M-am inspirat în a crea şi juca rolurile comisari­lor de la fratele mamei, comisarul Cambrea. Ca şi în film, unchiul meu iu­bea eleganţa, femeile frumoase şi ma­şinile de viteză. Se plimba îmbrăcat modern pe Calea Victoriei şi îmi spunea: «Ăla e un hoţ rafinat, umblă cu fularul de mătase şi sparge seifurile, celălalt trecător este un escroc de cazino. Bărbatul ăla fandosit e homox