Diferenţa dintre latifundiarul mioritic şi restul satrapilor din fotbalul românesc ţine doar de imagine, de camere şi microfoane

Cel mai mediatizat personaj din fotbalul românesc a trecut în tăcere. Gigi Becali a anunţat, cu puţin timp în urmă, că nu se mai amestecă în viaţa publică şi doreşte ca lumea să-l uite. El urmând să-şi suporte detenţia "cu demnitate". Să ajungă cel mai guraliv personaj din fotbalul românesc să se autocondamne la tăcere pare o minune de neconceput. Pare, dar nu este. Până în ziua condamnării în dosarul "Valiza", Gigi Becali era extrem de activ şi volubil, chiar şi de dincolo de gratii. A şi transmis prin intermediul trepăduşului său directivele şi strategia de viitor a Stelei. Pe atunci, Gigi Becali era ferm convins că tactica adoptată împreună cu avocatul său, de a-şi recunoaşte vinovăţia în cazul "Valiza", va da roade, că va primi o pedeapsă mai mare, dar cu suspendare şi că va ieşi triumfător de acolo. Eroare fatală, provenită din megalomania personajului, care întotdeauna a considerat deciziile sale drept infailibile şi fără putinţă de greşeală. Chiar şi înainte de geamantanul buclucaş de la Cluj. Gigi Becali nu numai că declara, emfatic, că ceea ce face el, premierea "adversarilor duşmanului de clasă", este o faptă morală, care asanează fotbalul românesc, ci chiar era convins de ceea ce spune. Uite că n-a fost nicio asanare, ci o faptă penală, condamnată atât de instanţele fotbalistice, cât şi de cele juridice. Asemenea stimulente se practică frecvent în fotbalul românesc, chiar şi în cel internaţional. Iuliu Mureşan, de la CFR Cluj, a şi recunoscut-o. Însă nimeni, de la noi şi de aiurea, nu s-a dus cu bani în văzul lumii la fotbaliştii de la Gloria Bistriţa, cu ziariştii şi cameramanii ciotcă în urma lui. Gigi Becali îşi plăteşte acum cu vârf şi îndesat încrederea exagerată în el însuşi, mai exact îşi plăteşte prostia. O plăt