De ceva vreme încoace, poliţistul dă piept din ce în ce mai des cu tehnologia. Birourile poliţieneşti au fost dotate cu aparatură de ultimă generaţie, maşinile de patrulare şi intervenţie De ceva vreme încoace, poliţistul dă piept din ce în ce mai des cu tehnologia. Birourile poliţieneşti au fost dotate cu aparatură de ultimă generaţie, maşinile de patrulare şi intervenţie în teren sunt limuzine de lux, iar tehnicile de prindere a infractorilor sunt parcă desprinse din filmele cu Robocop. În aceeaşi categorie intră sistemul ultramodern de monitorizare a traficului pe DN1, unde o duzină de camere video fac munca a zeci de echipaje de rutierişti. În holul de la serviciul înmatriculări al fiecărui judeţ te simţi ca într-un laborator de informatică, fiecare agent butonând tacticos în faţa unui calculator de ultimă generaţie. Toate aceste elemente ale progresului tehnic ar trebui să conducă la creşterea performanţelor poliţiei. Numai că, în practică, lucrurile stau exact pe dos. O statistică produsă în laboratoarele poliţiei rutiere arăta haosul care se ascunde în spatele acestor minuni ale tehnicii moderne. În doar două săptămâni, sistemul video de pe DN1 a prins peste 30.000 de contravenienţi. Cifra cu pricina este mană cerească pentru buget, care din aceste amenzi se va umfla mai ceva ca porcul de Crăciun. În schimb, o mână de agenţi ai poliţiei rutiere vor completa cu pixul fiecare proces-verbal ce urmează să fie trimis contravenienţilor. Atât de multe procese-verbale nu au fost completate niciodată de acei angajaţi în mai puţin de câteva luni. În fine, toate dosarele sunt expediate apoi la un centru de comandă, care identifică posesorii de autoturisme şi adresa lor. Elementul decisiv în toată schema este poştaşul, care va aduce la fiecare o înştiinţare pentru ridicarea recomandatei păguboase. Aşa că munca din spatele acestui sistem sofisticat este de 2-3 ori mai mar