Scriitorul Mircea Ghiţulescu, critic literar şi cronicar dramatic de largă reputaţie, autor dramatic şi romancier, a murit duminică, 17 octombrie, la vârsta de 65 de ani a anunţat, luni, printr-un comunicat transmis Agerpres, Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti.
”Pe parcursul unei cariere de scriitor şi cronicar teatral de peste 40 de ani, Mircea Ghiţulescu a fost un neobosit susţinător al valorilor literare şi teatrale, al dramaturgiei naţionale. S-a bucurat de aprecierea şi prietenia confraţilor, a regizorilor şi actorilor, a străbătut ţara şi lumea în căutarea teatrului de calitate, scriind despre el cu înaltă competenţă şi dăruire maximă. Prin dispariţia lui Mircea Ghiţulescu, literatura română, teatrul românesc şi lumea noastră literară suferă o grea, ireparabilă pierdere”, menţionează sursa citată.
Mircea Ghiţulescu s-a născut la 14 august 1945, în comuna Cuca, judeţul Argeş. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1964-1969).
În perioda studenţiei şi după aceea a făcut parte din grupul literar din jurul revistei Echinox. A obţinut doctoratul în estetica teatrului cu teza 'Direcţii estetice în comedia contemporană' la Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti în 1995.
A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul din Întorsura Buzăului, jud. Covasna (1969-1970), ziarist la 'Cuvântul liber' din Sfântu Gheorghe (1970), din nou profesor la Liceul din comuna Iara, Cluj (1970-1972), inspector al teatrelor la Comitetul de cultură al judeţului Cluj (1972-1978), director al Teatrului de păpuşi din Cluj Napoca (1978 - 1980 şi 1991), redactor la revista Steaua din Cluj Napoca (1985 -1989), director al Direcţiei teatrelor din Ministerul Culturii (1990-1992), director artistic al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca (1992 - 1993), consilier a