Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumea sportului iesean se solidarizeaza cu ZIUA de Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 16 martie 2005 ·

De-a lungul anilor, in aceasta pagina, multi dintre oamenii de sport au fost criticati, iar anchetele cotidianului ZIUA de Iasi au scos la iveala neregulile din anumite ramuri, provocand chiar demiterea unor antrenori sau a unor presedinti de cluburi. Niciodata insa, nimeni din lumea sportului iesean nu s-a plans ca a fost santajat sau amenintat de conducerea sau de redactorii cotidianului ZIUA de Iasi, asa cum Parchetul National Anticoruptie incearca sa dovedeasca in aceste zile. De multe ori, redactorii ZIUA au avut opinii critice la adresa antrenorilor, conducatorilor si jucatorilor de la diferite echipe sportive. Sunt de notorietate anchetele referitoare la viata extrasportiva a fotbalistilor de la Politehnica Iasi, dar presedintele clubului, Marius Stan, afirma ca a avut o relatie excelenta cu redactorii ZIUA de Iasi. Fostul patron al clubului de handbal feminin "Z" Iasi, Florin Zamfir, a fost deseori criticat pentru managementul slab de la nivelul echipei, fiind chiar denumit groparul acestui sport la Iasi, dar acesta declara ca nu i s-au solicitat vreodata bani pentru a fi protejat. Conducatorii de cluburi sportive iesene, de la Leonid Antohi, presedintele CS Politehnica, si pana la directorul Clubului Sportiv Scolar Unirea apreciaza sprijinul primit din partea cotidianului ZIUA in activitatea de promovare a actiunilor sportului iesean. Insusi directorul Directiei pentru Sport a Judetului, Grigore Ursanu, confirma faptul ca nimeni din lumea sportului iesean nu s-a plans de faptul ca ar fi fost santajat de redactorii sau membri din conducerea cotidianului ZIUA de Iasi. Arbitrul Anton Helesteanu a fost la un pas sa rateze o semifinala a Cupei Romaniei, dupa ce redactorii cotidianului ZIUA de Iasi au avut curajul sa afirme despre acesta ca a facut praf un joc la nivelul Diviziei D de fotbal, dar cavalerul fluierului a declarat ca a avut o colaborare corecta

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 20 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 52 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 27 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°