Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil cu sindromul Down, ţinut ore întregi pe holul Tribunalului Timiş pentru procesul unui medic

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Astăzi a fost un nou termen în dosarul în care medicul ginecolog, Olimpia Oprea, este acuzat de doi părinţi că nu i-a anunţat că o să aibă un copil cu sindromul Down. La proces a fost adus şi copilul, dar cauza a fost programată printre ultimele, astfel că mama şi copilul au aşteptat câteva ore pe holul Tribunalului Timiş.

O familie din Timişoara îl acuză pe medicul ginecolog Olimpia Oprea că nu i-a avertizat că o să aibă un copil cu sindromul Down. În prima a fază a procesului, Judecătoria Timişoara i-a dat câştig de cauză familiei, iar medicul a fost găsit vinovat şi pus să plătească despăgubiri de 10.000 de lei. Ambele părţi au declarat apel, medicul pentru vinovăţie, iar familia pentru majorarea daunelor. Apelul se judecă la Tribunalul Timiş, iar astăzi a fost un nou termen. La judecată a fost chemată şi mama cu fetiţa de doi ani, dar cauza a fost programată printre ultimele, astfel că părinţii au fost nevoiţi să aştepte câteva ore pe holuri. „Aşteptăm aici să intrăm, fata nu stă în cărucior. Stăm de câteva ore”, a spus Ovidiu Roşculescu.

Într-un final, procesul a început, în şedinţă secretă, dar judecata nu a ţinut mai mult de 10 minute. Procesul a fost amânat, la cererea Asociaţiei Pro- vita – pentru Născuţi şi Nenăscuţi, care a cerut intrarea în dosar de partea medicului. „Sindromul Down nu este o o indicaţie pentru avort”, a spus preşedintele Asociaţiei Pro-vita, filiala Bucureşti, Bogdan Stanciu. Potrivit acestuia, dacă medicul ar fi recomandat avortul după 14 săptămâni de sarcină, era caz penal.

Ovidiu Roşculescu spune că a mers în instanţă pentru a vedea opinia judecătorului, pentru că banii nu mai contează în condiţiile date. „Acum nu mai ai ce să faci cu banii”, a spus tatăl fetei. Potrivit avocatei acestuia, Claudia Vasii-Kolla, despăgubirile cerute de familia Roşculescu se ridică la 150.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 36 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 18 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 46 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°