Noua politică românească (cum s-ar putea denumi perioada începută la finalul anului 2008) se caracterizează prin apelul exclusiv la două manete de justificare a deciziilor cu impact social: dihonia naţională (vezi „salariile nesimţite“, „pensiile nesimţite“, „primele nesimţite“ etc.) şi „aşa zice UE“. De curînd, şi cei care obţin venituri din drepturi de autor au devenit o anormalitate pe faţa naţiunii, o excepţie ce trebuie stîrpită – aşa că noii guvernanţi se pregătesc să ia măsuri: impunerea de contribuţii de asigurări sociale pe drepturile intelectuale. Să vedem, aşadar, cum gîndesc domnii. Domnul Mihai Şeitan, ministrul Muncii, spune: „Nu e normal ca cei care acum lucrează cu convenţii civile sau pe drepturi de autor să se trezească că nu vor avea pensie. Nu vrem să ajungem ca Statul să le asigure pensii minime de subzistenţă din această cauză“ (citat de Hotnews). În primul rînd, nu e treaba statului să se gîndească la asta: acest gen de logică ar duce la instituirea de contribuţii în sumă fixă (minimul care ar asigura bunăstarea la pensie) la Fondul Asigurărilor Sociale pentru toţi cetăţenii patriei, căci dacă Gigi Becali dă faliment şi n-are din ce să trăiască, pentru că n-a fost prevăzător? Asigurările sociale sînt un drept, nu o obligaţie, nu e misia statului să decidă cum vrea omul să-şi trăiască viaţa. Conform aliniatului (2) al articolului 5 al actualei Legi a pensiilor, „Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi care doresc să îşi completeze venitul asigurat, precum şi persoanele care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1)“ – adică oricine; în plus, beneficiază de asigurare obligatorie în sistemul public inclusiv persoanele care obţin venituri din activităţi independente – din meserii liberale sau ca pe